De la soiurile locale la hibrizii moderni: istoria geneticii cânepii
|
|
Timp de citire 4 min
Coșul dvs. este gol
Continuați cumpărăturile0 articol
Încă 59,00 € și transportul este gratuit!
Deja achiziționate: foi de rulat + mostre
|
|
Timp de citire 4 min
CONȚINUT
Înainte de apariția soiurilor de CBD precum Cherry sau Amnesia, existau populații teritoriale de canabis. Afganistan, Maroc, Thailanda, Columbia – aceste soiuri autohtone au furnizat o parte din patrimoniul genetic care a stat la baza selecțiilor moderne, dar drumul dintre o plantă locală și un soi modern de CBD este lung.
Pentru a înțelege caracteristicile genetice actuale ale CBD-ului, îți propun să ne întoarcem puțin în timp.
O varietate locală reprezintă o populație de plante cultivate și selectate de-a lungul a numeroase generații într-o anumită regiune. Aceasta nu este neapărat perfect omogenă.
Poate chiar să conțină o diversitate genetică semnificativă. Această diversitate s-a format sub influența climei, a solurilor, a duratei anotimpurilor, a practicilor agricultorilor și a utilizărilor dorite.
Soiurile afgane ocupă un loc important în istoria modernă a canabisului. Aceste soiuri se dezvoltă într-un mediu în care anotimpurile pot fi relativ scurte, iar condițiile climatice sunt contrastante.
Anumite caracteristici asociate acestor genuri au fost apoi căutate în cadrul programelor de selecție. Se căutau, în special, plante mai compacte, cu înflorire relativ rapidă sau capabile să producă inflorescențe bogate în rășină.
Dar ai grijă, nu înțelege greșit: termenul „afgan” nu corespunde unei singure amprente genetice perfect definite. Studiile dedicate soiurilor locale arată, de asemenea, că populațiile tradiționale au fost încrucișate treptat cu soiuri introduse din alte regiuni.
Marocul are o lungă tradiție în cultivarea canabisului, în special în regiunea Rif. Cu toate acestea, și populațiile locale au fost expuse la introducerea unor soiuri străine.
Cercetările genetice dedicate canabisului marocan și CBD-ului din Maroc au identificat particularități la anumite gene legate de biosinteza canabinoizilor, evidențiind totodată influența unor caracteristici genetice introduse mai recent.
Populațiile originare din Asia de Sud-Est s-au dezvoltat în condiții tropicale foarte diferite de cele din Afganistan. Plantele cultivate în mod tradițional în Thailanda se caracterizează, în special, prin cicluri lungi de înflorire și prin morfologii adaptate mediului lor.
Aceste soiuri au circulat apoi prin rețelele internaționale de semințe și selecție.
De altfel, studiile genomice arată că anumite populații ecuatoriale ocupă poziții speciale în istoria genetică a canabisului, diferite de cele ale multor soiuri comerciale moderne.
Aceeași logică se aplică și în America Latină. Populațiile columbiene s-au dezvoltat în condiții ecuatoriale și au contribuit la crearea numeroaselor linii genealogice utilizate ulterior în programele de selecție.
De-a lungul deceniilor, aceste soiuri au fost încrucișate cu plante provenite din alte regiuni. Astfel, denumirile geografice au încetat treptat să mai corespundă unui singur soi.
Imaginează-ți acum un selecționer care are în față mai multe populații. El poate căuta o plantă care produce multe flori, una care ajunge rapid la maturitate, una care prezintă un profil canabinoid specific sau o morfologie mai potrivită pentru cultivare.
El încrucișează anumite plante, le observă descendența, păstrează exemplarele cu caracteristicile dorite, apoi o ia de la capăt. Astfel se formează liniile și hibrizii.
Principiul nu este specific canabisului. Este o metodă clasică de ameliorare a plantelor. Canabisul prezintă însă un grad ridicat de heterozigotie și o diversitate genetică semnificativă, ceea ce face selecția deosebit de interesantă… dar și complexă.
Odată cu dezvoltarea tehnicilor genomice, selecționerii dispun astăzi de instrumente suplimentare pentru a studia relațiile dintre plante, pentru a identifica anumiți markeri genetici și pentru a monitoriza mai bine caracteristicile dorite.
Multă vreme, selecția comercială a canabisului s-a concentrat în special pe plantele bogate în THC. Apoi, interesul pentru CBD a schimbat obiectivele multor programe de selecție.
Provocarea devine astfel una diferită: obținerea unor plante capabile să producă o cantitate mare de CBD, păstrând în același timp un nivel de THC conform cu reglementările în vigoare.
Cercetătorii disting, în special, mai multe chemotipuri de Cannabis sativa în funcție de proporțiile relative de THC și CBD.
Prin urmare, selecționerii pot încrucișa diferite linii genealogice, pot selecta indivizii care corespund profilului dorit și apoi pot stabiliza treptat anumite caracteristici.
Soiurile comerciale de CBD existente în prezent sunt, așadar, adesea rezultatul mai multor generații de selecție, mai degrabă decât o simplă reproducere a unei soiuri autohtone vechi.
Denumirea unui soi nu reprezintă o carte de identitate genetică. Doi producători pot comercializa plante sub aceeași denumire, folosind însă semințe cu diferențe genetice.
Un nume poate deveni o denumire comercială. O linie genetică poate fi încrucișată, selectată, multiplicată, redenumită sau distribuită de către diferiți actori. De-a lungul timpului, numele poate supraviețui, chiar dacă genetica care stătea la baza acestuia s-a schimbat.
Genetica propriu-zisă depinde de linia genetică utilizată, de stabilitatea acesteia, de modul de înmulțire și de munca de selecție efectuată în etapa anterioară.